Istoria muzicii clasice

Muzica clasică își are originea în Renașterea italiană. Reforma și Contrareforma acordă un loc tot mai important cîntecului în cursuș slujbei, ceea ce dă naștere oratoriului în Italia, cântată în țările germane și marelui motet în Franța. Marii compozitori își pun în evidență talentul prin intermediul unui instrument privelegiat, orga, aspirând la titlul de capelmaistru. La sfîrșitul secolului XVI apare un nou gen, opera ilustrată în 1607 de Orfeu compus de Claudio Monteverdi. Opera Câștigă teren în Franța cu Ramau și Lully, iar în Anglia cu Purcell.

Concertul se modifică prin crearea de noi instrumente, vioara și clavecinul. Muzica, deja prezentă în tipul de educație aristocratică, devine problema profesioniștilor, deseori aflați în serviciul unui nobil sau trăind din comenzi. A. Vivaldi (1678-1748) domina concerto, termen care datează de la sfârșitul secololui al XVI lea și care desemnează o operă de o anumită amploare pentru instrumente și voci. Concerti grosso, care folosește la început în aceeași măsură toate instrumentele, va ceda treptat locul opoziției dintre flaut și vioară, apoi pian și restul orchestrei, de-a lungul a trei mișcări: rapidă, lentă, rapidă.