Fata cu ochi albaștri...

Ehhh dragii mei cititori, am lipsit mult timp....și prin câte am trecut în această perioadă...e mult de povestit.

Astăzi vă voi spune despre o istorioară de dragoste a unei domnișoare cu chip de înger, dar cu un caracter de invidiat. am făcut cunoștință cu ea în spital, era internată deja de o lună. Când am văzut-o prima oară mi-a părut atât de firavă, sensibilă și inocentă că mi se făcuse milă de ea. Astfel, am hotărât să mă apropii și să fac cunoștință, se numea Tina. Era Tina cu ochii albaștri ca cerul, care mereu îmi dădeau impresia că cuceresc orice băiat spre care privește. Mă împrietenisem cu ea foarte bine, ne destăinuiam, ne consolam și speram la mai bine. Vedeam în fiecare zi cum o vizitează rudele, prietenii, dar mereu îmi puneam întrebarea - dar persoana iubită unde e?. Într-o zi când ne plimbam am hotărât să o întreb dacă nu are o persoană pe care să o iubească?. Ea și-a oprit mersul, m-a privit mult timp, apoi a zis: Eu am avut dorința să iubesc pe cineva, dar la moment am rămas cu dezamăgirea în spitalul asta nenorocit. Tina a început să lăcrimeze, lacrimile i se prelingeau pe obrajii rumeni, iar ochii erau ca cerul înnorat. În acele momente îmi părea foarte rău că i-am adus aminte de clipele ce îi macină sufletul de durere. Am început să o susțin, sa-i argumentez că viața de fapt e roză daca astfel ne-o dorim și că totul e posibil prin voință și înțelepciune. Ea cu lacrimi în ochi m-a ascultat apoi mi-a zis cu o voce înceată: “Știam că nu a uitat-o pe fosta, că se mai gândește la ea, chiar dacă totul e în zadar, de aia am hotărât să vreau să-l iubesc, să cred în el, că și eu până la el am avut parte de dezamăgiri. Și iată am început să cred în el , în dragoste chiar dacă nu se născuse, credeam că se va naște, că voi avea puteri să contribui la asta, dar n-a fost să fie, însă faptul cel mai dureros nu e că nu am avut parte de atenția și susținerea necesară, dar de faptul că nu am avut parte de omenie și respect. În cea mai grea clipă din viața mea, înainte de mă interna, el m-a făcut să pun punctul la toate, a fost groaznic. Mă doare și acuma, căci am două răni: una sufletească, alta fizică. Contra rănii fizice mă ajută medicamentele, dar mai rău e cu cea sufletească, e mai chinuitoare și mai greu îi găsesc leacul. În pofida la toate știu că trebuie să vedem partea pozitivă în cele ce ți se întâmplă”.

Ea povestea, se încuraja, iar eu o ascultam fără cuvinte, așa că nu observasem că se făcuse seară și trebuia să plecăm la proceduri.

Acest cântec a contribuit la ștergerea din memorie a celui care nu o merită, dacă sunteți dezamăgiți...atunci ascultați, fiți siguri că funcționează!!!